Bucium lansează o nouă gamă de vinuri premium

Game de produse premium

Compania Bucium, unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri din zona Moldovei, anunţă lansarea unei noi game de produse premium, dedicată în special sectorului HoReCa.

Evenimentul de lansare va avea loc joi, 12 iunie, chiar în cadrul Complexului Viticol Bucium şi va reuni diverşi producători, distribuitori şi pasionaţi de vinuri, dar nu numai, din zona Moldovei. Invitaţii vor avea posibilitatea să descopere, printr-un traseu oenoturistic, vinoteca şi crama unde sunt păstrate în cele mai bune condiţii vinurile Bucium, muzeul propriu cu piese şi instrumente tradiţionale de prelucrare a strugurilor şi în final, sala de degustare. În acest punct, participanţii vor afla de la pictorul şi criticul de artă Constantin Tofan povestea celebrei fresce care înfrumuseţează sala încă din anul 1984. Vedeta evenimentului va fi însă noua gamă de vinuri premium pe care invitaţii o vor descoperi şi o vor degusta, aflându-i de la specialistul oenolog toate tainele.

Valorificând cu succes calităţile native ale podgoriei, experienţa şi exigenţele specialiştilor, Complexul Viticol Bucium este unul din cele mai cunoscute societăţi vitivinicole din România, zona Moldovei. Este o societate modernă, care foloseşte noi tehnologii pentru obţinerea vinurilor de calitate superioară. Portofoliul de produse Bucium cuprinde toate cele trei tipuri de băuturi alcoolice naturale: vinuri liniştite, vinuri spumante şi rachiuri naturale, apreciate atât pe piaţa internă, cât şi în străinătate, pe pieţe precum Germania şi Statele Unite.

Persoane de contact:

Marius Zănoagă
Director de Vânzări
SC A. Bucium SA Iaşi
Mobil: 0742109864
mariuszanoaga@yahoo.com

Dorin Onofraşi
Director General
SC A. Bucium SA Iaşi
Tel.: 0232.230.999
Fax: 0232.231.517
Mobil: 0722.409.935
dorin.onofrasi@buciumiasi.ro

www.buciumiasi.ro


VINUL ESTE ESENȚĂ, REPER, BUCURIE ȘI CREDINȚĂ ...

VINUL ESTE
ESENȚĂ, REPER, BUCURIE
ȘI CREDINȚĂ ...

© 2017 BUCIUM IAȘI

Termeni și condiții | Modalități de livrare | Soluționarea litigiilor | ANPC

by Artvertising